Treceți la conținutul principal

Noua lege privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari

Noua lege 196/2018 a Asociaţiilor de proprietari a intrat în vigoare la 28 septembrie 2018, urmând să fie modificate mai multe aspecte, precum înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, administrarea, întreţinerea şi folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii. Legea se aplică proprietarilor, chiriaşilor, asociaţiilor de proprietari şi asociaţiilor de chiriaşi din condominii, potrivit actului publicat în Monitorul Oficial.

Una dintre schimbările aduse de noua lege este introducerea obligativităţii strângerii fondului de rulment, în scopul asigurării sumelor necesare pentru plăţi curente. Asociaţia de proprietari este obligată să stabilească cuantumul şi cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment.

Fondul de rulment se va stabili astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociaţia de proprietari în anul anterior, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaţiei, iar în cazurile asociaţiilor de proprietari nou-înfiinţate, prin aproximarea acestuia cu fondul de rulment stabilit la alte asociaţii de proprietari echivalente ca mărime.

În ceea ce priveşte activitatea asociaţiilor de proprietari, actul normativ prevede obligativitatea constituirii de către asociaţiile de proprietari a fondului de reparaţii anual.

O altă prevedere este obligativitatea asociaţiilor de proprietari de a lua măsuri pentru consolidarea şi modernizarea condominiului. ”Modernizarea echipamentelor, instalaţiilor şi dotărilor aferente, montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuală, reabilitarea termică în scopul creşterii performanţei energetice, precum şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei condominiului pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a acestuia, potrivit prevederilor legale, în condiţiile menţinerii aspectului armonios şi unitar al întregului condominiu, indiferent de natura intervenţiilor.”

În ceea ce privește regulamentul condominiului, acesta trebuie inițiat de către președintele asociației sau de către comitetul executiv al asociației de proprietari, dezbătut și adoptat în adunarea generală cu acordul majorității proprietarilor din condominiu și adus la cunoștință, prin afișare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme a acestuia.

"Regulamentul condominiului nu poate impune nicio restricție exercitării drepturilor proprietarilor în afara celor care sunt justificate prin destinația imobilului, așa cum este prevăzută în proiectul tehnic și cartea tehnică a construcției", scrie în lege.

Orice proprietar care închiriază va trebui neapărat să notifice asociația cu privire la prezența chiriașilor în apartamentul sau în cel mult zece zile de la semnarea contractului de închiriere.

Descarca legea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE

PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE Astăzi, 4 octombrie 2017, noi, Asociația de proprietari Zamfir Olaru nr.10, Bl.86E, Sc.1, legal constituită prin decizia Adunării Generale Extraordinare din data de 27 septembrie 2017, și în prezența martorilor am primit de la Vasile SFÂRLEA următoarele: o pungă ce conține mai multe chei neidentificate; o tușieră; o mapă de culoare verde cu inscriptia "ACTE ADMINISTRATIE BLOC 86E"; o ștampilă rotundă cu diametrul de 30 mm, aflată în stare de degradare avansată, reprezentată mai jos : Prezentului proces verbal i-au fost anexate și următoarele documente: opis după documentele găsite în mapă (Anexa nr. 1); declarația pe propria răspundere a dl. Vasile SFÂRLEA cu privire la bunurile primite de la dl. Mitel VARZARU. La verificarea mapei s-a identificat lipsa următoarelor documente: Cartea de imobil Cartea tehnica a imobilului Decizia / PV de numire a dom

proces-verbal nr.1 - distrugere stampila

P R O C E S  -  V E R B A L N   R. 1 D I N   D A T A   D E  5 octombrie 2017 Conform deciziei Comitetului Executiv nr. 1 din data de 4 octombrie 2017, în prezența martorilor se distruge ștampila scoasă din uz având următoarea amprentă: Ca urmare a distrugerii obiectului de inventar menționat anterior, valoarea acestuia va fi scoasă din contabilitate. Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal.

Tabloul electric scara

Vechiul tablou electric scara : cabluri taiate; izolatie topita; scurtcircuite; comutatoare defecte; suport sigurante sparte, etc. cleme de prindere defecte (arse, sparte, desprinse) Noul tablou electric o siguranta diferentiala generala 30mA pentru a preîntâmpina eventualele electrocutari; fiecare circuit electric este protejat de o siguranta automata (coloana din stanga, centru, dreapta, ghena, etc); transformatorul de 24V pentru iluminarea subsolului este protejat de o siguranta automata de 2A pe intrare (230V) si 16A pe iesirea de 24V; puturile ascensoarelor sunt separate si protejate prin intrerupatoare automate; Nota: "Sigurantele" fuzibile a ascensoarelor vor fi dimensionate si schimbate la recomandarea specialistilor.